Ia metroul catre gandul meu.

Esti in statie si e plin de lume. Astepti sa intri. Astepti sa te inghesui sa prinzi un loc pe scaun.

Ia un loc si simte-te tras intr-o parte. Simte cum prinde viteza si cum umbrele din statie  se pierd in peisajul tunelului intunecos.

Esti singur. Nu mai e nimeni pe scaunele de langa tine. La ce te gandesti? De ce esti singur? De ce crezi ca numai tu ai bilet? Nici macar nu iti trebuie. Arunca-l. Nu te verifica nimeni.

Se opreste din nou la urmatoarea statie. In statie e mai putina lume, dar, din nou, nimeni nu urca. Esti singur. Cu fiecare statie se rareste publicul calator.. nimeni nu urca.

Ai vrea sa fii in tren, nu in metrou, sa poti vedea pe unde mergi, sa vezi sinele, sa vezi rasaritul si apusul, dar n-ai cum.  Trebuie sa te ascunzi, sa ma pacalesti, sa ma surprinzi.  Altfel n-ajungi la destinatia potrivita.

Imagineaza-ti, fii artist. Imagineaza-ti pe zidurile intunecate si afumate, intregi peisaje si cladiri. Fa crochiuri din viteza si priveste-le cum prind viata. Parca tot zidul te simte si te imbratiseaza, vine spre tine, alearga sa te prinda din urma. Iti pare familiar si totusi vrei sa afli unde te va duce asa ca mergi mai departe.

Si desenezi. Iti imaginezi.Visezi.

Esti atat de prins in lumea ta si ai uitat defapt, ca tu intr-a mea calatoresti. Si drumul catre gandurile mele e pavat cu gandurile tale. Nimeni  n-ar fi decorat statiile atat de frumos. Nimeni n-ar fi fost in stare. Si tu… ai ajuns la capat …si esti singur.

Ramai acolo. Te vreau acolo.

[Spune-mi, ce vezi?]

Advertisements

Optimistul ca betivul.

Se imbata constient. Ii place  sa simta cum alcoolul cum ii amorteste gustul. Bea fiecare vis din pahare mizerabile gasite pe mese, la o petrecere unde nimeni nu il baga in seama. Le cauta pe intuneric, printre alti betivi ce danseaza isteric, sub influenta shoturilor care i-au ars pe gat. Si bea. Duce fiecare pahar la gura si inghite otrava fiecarei sperante pana cand tot corpul se opune.Deja fiecare picatura ramane in gat si refuza sa alunece, iar gura saliveaza abundent anticipand intreaga mare de iluzie cum isi face loc inapoi prin interiorul sau amortit de alcool.

Mai simte pentru o secunda gustul intepator al visului  original, pentru ca mai apoi sa verse fiecare strop de prostie.Prostie voita.Prostie constienta.Prostie dulce. Si varsa,varsa tot pentru ca i-a ajuns sa spere,sa bea minciuni. O dara de saliva ii atarna din coltul crapat al gurii. Saliva beata ce arde buzele ca acidul.

Apoi, cade. Cade cu fata de gresia rece din W.C.-ul public al localului plin de optimisti dezamagiti. Fara sa tina minte, ajunge intr-un pat banal cu perne albe. Are ace infipte in craniu si ochii plini de fum usturacios. “N-o sa mai beau niciodata” zice el.Pana seara urmatoare,cand sticla cea noua e ca o ispita ce da impresia unei bune investitii de optimism.

Toate sticlele sunt la fel.

8906d654773bac6af783d7d66060fa35

“Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami… orice-ai spune,
Peste toate o lopata de tarâna se depune.”

Well.

Sometimes I get what I deserve for not being strong enough.

Fair enough

Ma simt coplesita de cinism mai mult ca niciodata.

Cred ca firea umana e programata sa simta nevoia de schimbari bruste, schimbari care sa le modifice existenta. Niciodata nu mi-a placut schimbarea, dar am nevoie de ea. Cand mintea ti se incheaga si nu mai poate face fata fluxului de informatii prin acelasi filtru de idei si principii, cumva, tu insuti iti starnesti o drama sau o zguduitura  in lumea fizica si o folosesti ca scuza pentru variatiile tale de comportament. Da.

Mereu spunem ca schimbarile ne iau prin surprindere,dar nu-i asa. Fara sa vrem, noi initiem schimbarea pentru ca fara ea am trai in acelasi cerc bolnavicios de sentimente limitate. Ceea ce nu inteleg e , de ce mereu schimbarea trebuie sa fie extrema? Chiar nu putem fi destul de echilibrati incat sa trecem treptat la un tip de comportament la altul? Mereu persoana cuminte, care a facut pe plac tuturor se va satura si o va da intr-o mizerie psihica de nedescris. Insa cel care a trait in perversiuni incalcite inca de mic si a dus lipsa de orice tip de valori morale,  va cauta prin gunoiul bucatilor de suflet, stabilitate.

Pentru ca acolo ajung sentimentele noastre uitate, si principiile abandonate, si visele si sperantele pe care le-am avut. Intr-un tomberon oarecare, ruginit si plin de mucegai, plin pana la refuz cu milioane de cuvinte nespuse.

Nu stiu de ce avem impresia ca suntem diferiti unii de altii. Suntem aceeasi persoana si trecem prin aceleasi stadii,  traim aceleasi senzatii si vedem lumea la fel, doar ca nu in acelasi timp sau nu la aceeasi varsta. Vor fi declansate de experiente ce difera de la cer la pamant,  dar  intensitatea va fi aceeasi. Intensitatea necesara izbucnirii unei schimbari.untitled

Traim cu totii in aceeasi gara a lumii, scotocind prin tomberonul ruginit, cate un vis pierdut.

Intr-o nota mai optimista

Put on your ” note-to-self ” list:

Cel care merita e acela care te iubeste cat de mult poate el,  chiar daca nu e cum vrei tu.

Nu renunta la cineva pentru ca nu iti promite soarele si luna. Poate pentru el,  a-ti mangaia orbrazul discret sau a te lua in brate intr-un moment oarecare,doar pentru a-ti simti mirosul,  inseamna mai mult decat orice promisiune de-a sa.

Nu te lasa prostita de cel care te alinta mereu si iti spune ce vrei sa auzi. Cand se va satura sa iti faca pe plac, nu vei mai reprezenta decat o amintire scurta si vaga,daca ai noroc.

Apreciaza-l pe cel care face ceva impotriva firii lui si stii c-o face pentru tine.Poate nu e ce vrei,cat vrei, sau poate ca nu e nici macar pe aproape de ceea ce vrei.Dar pe el te vei putea baza. Va sti ca tu esti motivul pentru care el e mai bun. Si va tine minte.

El e cel care merita.

Si tin o clipa intre palme.

E o clipa firava si agitata. E nervoasa ca nu vreau sa ii dau drumul. Se zbate ca un fluture prins intr-un borcan aburit de catre un copil nevinovat, ce il priveste cum moare.
Simt furnicaturi in degetele mele murdare si ametite. Ametite de dorinta de a atinge clipa urmatoare,dar si de a o pastra pe cea precedenta. Pentru ca in cea precedenta mereu va fi amintirea unei sperante copilaresti. A unui sentiment ce pe moment il ignori,iar mai apoi il regreti.
Ma intreb daca si voi, in momentele in care realitatea va bate la usa, tanjiti dupa iresponsabilitatea de care va puteati bucura inainte.Desigur. Oricat de puternici am fi aparent, in sinea noastra toti avem fluturi ce incercam sa ii prindem in borcane, sperand ca si acel copil nevinovat cu ochii limpezi, ca in final, nu va muri si va ramane acolo langa noi sa ii admiram frumusetea.Tarziu, caci in toata contemplatia noastra naiva, aripile fluturelui deja se zbat mai incet si deodata, el cade brusc in palma tremuranda ce acoperea gura borcanului.


Si ramanem noi, vinovatii fara vina, cu acel cadavru de clipa, careia ii pastram doar amintirea si regretul,pentru ca mai apoi , in borcanul manjit cu moarte, sa intre alta clipa; alt fluture a carui frumusete se va accentua pe masura ce bataia aripilor va incetini.

Imperceptibilitate.

photo-0026-copy

Dupa cum am promis, iata si desenul ce trebuia sa reprezinte tema Estetica Uratului[sry ca e neclara:-s]. Am deviat oarecum de la tema,ce-i drept, inversand ideea. Nu am prezentat esteticul in cadrul unor elemente inestetice, ci mai degraba am aratat cum tot uratul este mascat de frumusetea exterioara. De aici pornind ideea batranetii respinse si transfigurate,accentuand astfel superficialitatea lumii de azi. De aici, timpul pierzandu-si semnificatia si transformandu-se doar intr-un ciclu bolnavicios fara consecinte. De aici si ideea vietii noastre robotizate si manipulate de aparente, pe un fond extrem de alb sau negru.

Pentru mai multe detalii, eseul va fi completat de Lira.

Estetica Uratului.

Profit de tema proiectului din mai [ o sa postez desenul cand o sa fie gata:D] pentru a va aduce la cunostiinta o intamplare ce m-a impresionat, in tot amalgamul de stari prin care trec de ceva vreme incoace.

De curand, un drum , a carui imagine imi trezeste amintiri familiare si copilaresti, ce m-a dus atatia ani de zile in acelasi loc ce m-a format si mi-a dat o identitate, starnindu-mi reactii atat de implinire,cat si de greata sau dispret, a fost sfarmat si readus la forma initiala, de pamant aspru si rigid. I s-a aratat, din nou, aspectul de sub masca sa de pietricele ordonate in acelasi tipar pe care il vedeam de mica. E murdar si incalcit. E evitat pe cat posibil de oameni ce il paseau zilnic .

Azi, intr-o oarecare zi de joi, banala si obositoare prin starea ei de inertie, coboram incet si nesigur pe pamantul umed si mizerabil al drumului caruia i-am ramas fidela. Cu privirea in jos ,cazuta pe ganduri,atentia mi-a fost atrasa de doi ochisori negri si limpezi, completati de un zambet mic si alb,ca de lapte, aceaste trasaturi apartinand unei fetite de o mare frumusete. Cu parul zburlit de vise si pantofiorii adanciti in noroi, intinde o manuta tremuranda si murdara de creioane colorate,cu o floare mica in care ar fi amestecat toata frumusetea Pamantului. Apoi, cu o voce subtire si aproape soptita, indrazneste sa intrebe :” Nu vrei o floricica?” uitandu-se la mine cu aceeasi ochi negri si zambind cu toata puterea ei de om mic.


Intind mana si iau toporasul, soptind si eu un “multumesc” si zambindu-i cu ceea ce speram eu a fi un zambet.Dar nici pe departe comparabil cu al ei. Asa ca mi-am continuat drumul printre sapaturi si mormane de pamant, cu toporasul intr-o mana murdara de creion negru si de realitate, lasand inocenta intruchipata cu buchetelul ei de toporasi,cu visele si cu pantofiorii ei plini de noroi, sa raspandeasca si altora zambete si frumuseti copilaresti.

Mi-a amintit de inocenta mea moarta si sfarmata, poate, pe acelasi drum pe care am gasit-o pe a ei. Drum ce m-a dus, de fapt, spre cunoastere si progres, spre maturitate, si pe care ma intorc murdara, prin noroi, cu privirea in jos spre floarea colorata pe care o tin in mana, in numele viselor curate pe care le-am avut odata.

Despre neajunsul propriei identitati.

Scumpa.Dulce.Simpatica. Draguta.

Cele 4 cuvinte pe care le urasc mai mult decat orice. Ce pentru unii poate ar reprezenta calitati, pentru mine au ajuns sa fie insulte, cuvinte ce imi pun in evidenta mediocritatea si banalitatea activitatilor si asa-ziselor mele progrese.

Scumpa.

E un sentiment frustrant sa fii mereu asociata cu inocenta si naivitatea. Niciodata nu vei fi luat in serios.Niciodata nu ti se vor da sarcinile grele de facut. Nu esti destul de puternic sa faci fata. Niciodata nu vei da impresia ca esti capabil de a oferi ajutor.Mereu vei fi cel ajutat,cel protejat. In viziunea lumii nu ai putea sa te descurci singur. Mereu vei inspira mila si compasiune.Ti se vor cere sfaturi in legatura cu ultimele filme,cu ultimele melodii aparute pe piata, cu ce culoare de par ar trebui sa se vopseasca X sau Y. Daca iti exprimi parerea in legatura cu un subiect mai important,vei fi batjocorit sau ti se va intoarce replica. Nu ai de unde sa stii lucrurile acestea atat de complicate. Nu iti mai bate capusorul mic si dulce.

Tu, mai ales ca fata scumpa vei fi imbracata in hainute cuminti de fetita prezentabila.Tu ghete sau haine negre? Esti in firea lucrurilor?Tu, nu esti genul care sa asculti muzica rock.In nici un caz. Este impotriva naturii. Daca cumva ai talent muzical, vei canta incetisor si cu o voce subtirica si delicata, pentru ca asa se cade.Nu conteaza ca tu asculti acasa AC/DC sau Guns’n’Roses sau ca ai depus eforturi sa iti valorifici un talent pentru a te simti bine in pielea ta. Vei canta Katie Melua si Poarta-te frumos cu ea. Nu vei fi niciodata nervoasa.Tu nu stii ce inseamna nervi. Daca nu ai zambetul pe buze inseamna ca ca cineva a murit. Si daca lumea nu ti se adreseaza de dimineata cu  formule stalcite,diminutive sau alintaturi, din nou,cineva a murit.

Si cateodata ma gandesc,[stiu, se mai intampla sa incalc si regula celor 4 calitati] oare ar trebui sa te adaptezi la cum te vede majoritatea? Sau sa continui sa fii impotriva ei si sa fii permanent frustrat si derutat in legatura cu cine esti si cine ar trebui sa fii? Si daca cei apropiati tie nu te cred in stare… ce te face pe tine sa crezi k ai putea?

Ironic e ca, noi toti avem impresia ca ne formam singuri dupa personalitatea noastra.Si la fel de ironic, credem ca alegerile facute de noi sunt ale noastre.Dar ele nu sunt ale noastre.Sunt ale persoanelor din jurul nostru. Noi nu alegem pentru noi,alegem pentru altii,pentru niste indivizi de care nu ne pasa si pe care ii influentam involuntar. La fel si pentru noi aleg altii,si ii lasam.Cu toate astea stam si ne intrebam, oare de ce am varsta n si nu sunt cine as fi vrut sa fiu?

Pentru ca inteaga ta existenta depinde nu doar de tine ,ci si de existenta tuturor. De aceea nu esti cine vrei sa fii. Esti cine vor ceilalti sa fii. Cel putin asa ajungi dupa ce te vei satura sa lupti impotriva vantului.

M-am trezit luni si m-am culcat duminica

Iar e vineri. Ieri era vineri.Ieri erai bolnav.Azi te-ai facut bine. Azi e iar vineri.

Traim aceeasi zi in fiecare zi, doar ca ii dam un nume diferit. Si ce daca ieri era de fapt joi sau miercuri sau luni sau sambata? Nu mi-am dat seama.Trec precum degetele tale prin parul meu.Repede si nesigur,dar flamand.Parca ai vrea sa il smulgi de frustrare,de ideea ca ele nu se pot amesteca in parul meu.

La fel si zilele sunt flamande,dar nu le hranim. De aceea trec atat de repede si atat de ametite de propria lor existenta; speranta lor de viata e mai scurta. Cred ca e metoda naturii de a mentine un echilibru. Speranta noastra de viata a crescut,dar a scazut cea a zilelor,deci asta face ca longevitatea noastra sa fie imperceptibila. Cel mai corect. De ce sa ne bucuram noi ,daca ele nu se bucura? Daca ele nu sunt simtite,apreciate,traite, asimilate,identificate?

E normal sa le vedem ca un proces ciclic si nimic mai mult. Nu le oferim o identitate?Foarte bine. Ele nu ne ofera timp. Nu ne ofera timp sa ne bucuram ,sa asimilam, sa ne obisnuim. Nu ne mai protejeaza si lasa viata sa ne loveasca din plin.

Te miri ca intr-o saptamana esti major? Ca nu ai timp sa citesti? Ca nu ai timp sa iti dai seama la ce facultate vrei sa dai? Ca nu esti destul de matur pentru realitatea care te asteapta? De ce te mira? Tu ti-ai pierdut vremea, tu ai ales sa sa casti ochii in calculator pana la epuizare, tu ai ales sa stai in oras pana uiti de tine, tu ai ales sa iti irosesti timpul ca sa faci pe plac altora in loc sa te cunosti pe tine.

Nu te mai mira.Accepta.Foloseste-ti timpul pe care il ai pentru ca nu mai ai mult.Esti practic contra-cronometru sa te formezi pana intri in jungla cotidiana.Dupa aceea ,tot contra-cronometru vei fi, dar nu cu scopul de a te forma.Cu scopul de a supravietui.

[Fragment extras din cugetarile de ieri.Sau sa fi fost alataieri.Sau a fost miercurea saptamanii trecute?..]

Newer entries » · « Older entries
%d bloggers like this: