Archive for Sundry

I’ve been better.

Ma simt aruncata printre cuvintele lui Bacovia. Umblu bezmetica prin frig si derutare incercand sa gasesc un colt de oras unde sa nu ma simt atat de crispata psihic. Dramatic, stiu.

Nu tin minte ultima data cand am avut stari contradictorii atat de intense si atat de schimbatoare.  Intr-o extrema imi doresc sa fiu nesimtita si calculata, sa nu imi pese de nimeni si nimic. Mi-ar fi mai bine. Oricui i-ar fi mai bine. Cu toate astea, extrema cealalta care m-a definit atatia ani de zile si care tipa disperata inauntrul meu sa fie bagata in seama, cea naiva, sensibila si visatoare se opune vehement. Therefore, in creierul meu au loc o serie de fenomene foarte frustrante si confuze care se schimba de la o ora la alta. E chiar inaltatoare senzatia.

Inconsecventa ma doboara. Ma gandesc prea mult la lucruri nesemnificative si imi complic existenta inutil. De fapt eu imi induc starea asta prin faptul ca pun prea mult accent pe  detalii. E un ciclu intreg de sentimente si senzatii care se invart cu o viteza alarmant de mare in capul meu.

In perioadele in care am creierul in colturi si nu reusesc sa stapanesc fluxul de ganduri ce se bat cap in cap, socializarea se face mai dificil. Simt ca mi-ar fi mai simplu sa ma izolez si sa imi vad de persoana mea. Sa ma vad prin ochii mei si nu prin ochii altcuiva. Sa nu ma uit in oglinda si sa astept aprobarea altcuiva pentru a avea o parere.Sa nu simt vina cand fac ceva doar pentru mine fara sa ma gandesc la alta persoana. Mi-e greu, insa. Nu stiu sa fiu pe picioarele mele si sa nu depind de cineva. De aici si nevoia de atentie pe care o afisez in mod excesiv. Pana si propozitiile intre ele is contradictorii. As vrea sa am o fluenta mai mare in gandire care sa ma ajute sa ma compun la loc. Evident, un esec lamentabil.

Mi se pare atat de deprimanta ideea ca nu mi-am schimbat mentalitatea prapastioasa de cand am inceput sa scriu pe blog pana acum. Posturile mele se repeta in mod abuziv. Ideile is aceleasi doar raportate la alte evenimente. Plictisitor. Limitat.  Foarte trist.

 

 

Advertisements

Not ok.

Nu-mi pasa. Nu-mi pasa de nimic. Imi vad corpul doar ca pe ceva strict biologic fara nici un fel de sentiment bun in el. Ma simt frustrata in ultima vreme de faptul ca cei din jurul meu incearca sa para niste oameni de exceptie, care ajuta si carora le pasa de altii cand, de fapt, ani de zile n-au facut decat sa barfeasca si sa isi bata joc de persoana pe care acum vor sa o ajute. Sa fim seriosi.

Simt miros de ipocrizie in aer.Peste tot. Dezvolt o paranoia nesanatoasa de care trebuie sa scap.Am impresia ca toti se joaca cu mintea mea ca intr-un thriller psihologic. Nu ma simt multumita de nimic. Increderea mea este sub nivelul la care era, ceea ce spune multe. Ma doboara rutina si vreau sa tip. In mijlocul unui camp. Sa ma duc sa tip. Suna primitiv, stiu.

O deprimare dubioasa ma strange in stomac si simt ca trebuie sa fac ceva si nu stiu ce. Ati observat vreodata ca de fiecare data cand vorbiti cu cineva despre probleme voastre si nu au vreo solutie concreta, tot timpul spun : “Va fi bine. Ai sa vezi”? Practic, au dreptate, dar nu in sensul in care s-ar rezolva ceva, ci doar prin simplul fapt ca trebuie sa te impaci cu ideea. Si nu e corect. Nu e corect pentru ca am fost invatati sa avem asteptari, sa credem ca totul va fi cum vrem noi sa fie.

Unii se schimba brusc, altii treptat, dar, realitatea este ca devenim reci si practici, uitand de noi si impacandu-ne cu ideea ca nu va fi bine. Niciodata.  Si din momentul in care ai realizat lucrul asta, nu te mai poti intoarce.  Trebuie sa accepti situatia. Sa devii unul din cei multi. Sa devii ipocrit, pasiv, nepasator, lipsit de asteptari si dorinte.

* If I don’t expect much, I never get disappointed. Therefore, I am happy.”

I’m the hero of the story.

don’tneedtobesaved.

Recomand.

Ia metroul catre gandul meu.

Esti in statie si e plin de lume. Astepti sa intri. Astepti sa te inghesui sa prinzi un loc pe scaun.

Ia un loc si simte-te tras intr-o parte. Simte cum prinde viteza si cum umbrele din statie  se pierd in peisajul tunelului intunecos.

Esti singur. Nu mai e nimeni pe scaunele de langa tine. La ce te gandesti? De ce esti singur? De ce crezi ca numai tu ai bilet? Nici macar nu iti trebuie. Arunca-l. Nu te verifica nimeni.

Se opreste din nou la urmatoarea statie. In statie e mai putina lume, dar, din nou, nimeni nu urca. Esti singur. Cu fiecare statie se rareste publicul calator.. nimeni nu urca.

Ai vrea sa fii in tren, nu in metrou, sa poti vedea pe unde mergi, sa vezi sinele, sa vezi rasaritul si apusul, dar n-ai cum.  Trebuie sa te ascunzi, sa ma pacalesti, sa ma surprinzi.  Altfel n-ajungi la destinatia potrivita.

Imagineaza-ti, fii artist. Imagineaza-ti pe zidurile intunecate si afumate, intregi peisaje si cladiri. Fa crochiuri din viteza si priveste-le cum prind viata. Parca tot zidul te simte si te imbratiseaza, vine spre tine, alearga sa te prinda din urma. Iti pare familiar si totusi vrei sa afli unde te va duce asa ca mergi mai departe.

Si desenezi. Iti imaginezi.Visezi.

Esti atat de prins in lumea ta si ai uitat defapt, ca tu intr-a mea calatoresti. Si drumul catre gandurile mele e pavat cu gandurile tale. Nimeni  n-ar fi decorat statiile atat de frumos. Nimeni n-ar fi fost in stare. Si tu… ai ajuns la capat …si esti singur.

Ramai acolo. Te vreau acolo.

[Spune-mi, ce vezi?]

Optimistul ca betivul.

Se imbata constient. Ii place  sa simta cum alcoolul cum ii amorteste gustul. Bea fiecare vis din pahare mizerabile gasite pe mese, la o petrecere unde nimeni nu il baga in seama. Le cauta pe intuneric, printre alti betivi ce danseaza isteric, sub influenta shoturilor care i-au ars pe gat. Si bea. Duce fiecare pahar la gura si inghite otrava fiecarei sperante pana cand tot corpul se opune.Deja fiecare picatura ramane in gat si refuza sa alunece, iar gura saliveaza abundent anticipand intreaga mare de iluzie cum isi face loc inapoi prin interiorul sau amortit de alcool.

Mai simte pentru o secunda gustul intepator al visului  original, pentru ca mai apoi sa verse fiecare strop de prostie.Prostie voita.Prostie constienta.Prostie dulce. Si varsa,varsa tot pentru ca i-a ajuns sa spere,sa bea minciuni. O dara de saliva ii atarna din coltul crapat al gurii. Saliva beata ce arde buzele ca acidul.

Apoi, cade. Cade cu fata de gresia rece din W.C.-ul public al localului plin de optimisti dezamagiti. Fara sa tina minte, ajunge intr-un pat banal cu perne albe. Are ace infipte in craniu si ochii plini de fum usturacios. “N-o sa mai beau niciodata” zice el.Pana seara urmatoare,cand sticla cea noua e ca o ispita ce da impresia unei bune investitii de optimism.

Toate sticlele sunt la fel.

8906d654773bac6af783d7d66060fa35

“Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami… orice-ai spune,
Peste toate o lopata de tarâna se depune.”

Well.

Sometimes I get what I deserve for not being strong enough.

Fair enough

Ma simt coplesita de cinism mai mult ca niciodata.

Cred ca firea umana e programata sa simta nevoia de schimbari bruste, schimbari care sa le modifice existenta. Niciodata nu mi-a placut schimbarea, dar am nevoie de ea. Cand mintea ti se incheaga si nu mai poate face fata fluxului de informatii prin acelasi filtru de idei si principii, cumva, tu insuti iti starnesti o drama sau o zguduitura  in lumea fizica si o folosesti ca scuza pentru variatiile tale de comportament. Da.

Mereu spunem ca schimbarile ne iau prin surprindere,dar nu-i asa. Fara sa vrem, noi initiem schimbarea pentru ca fara ea am trai in acelasi cerc bolnavicios de sentimente limitate. Ceea ce nu inteleg e , de ce mereu schimbarea trebuie sa fie extrema? Chiar nu putem fi destul de echilibrati incat sa trecem treptat la un tip de comportament la altul? Mereu persoana cuminte, care a facut pe plac tuturor se va satura si o va da intr-o mizerie psihica de nedescris. Insa cel care a trait in perversiuni incalcite inca de mic si a dus lipsa de orice tip de valori morale,  va cauta prin gunoiul bucatilor de suflet, stabilitate.

Pentru ca acolo ajung sentimentele noastre uitate, si principiile abandonate, si visele si sperantele pe care le-am avut. Intr-un tomberon oarecare, ruginit si plin de mucegai, plin pana la refuz cu milioane de cuvinte nespuse.

Nu stiu de ce avem impresia ca suntem diferiti unii de altii. Suntem aceeasi persoana si trecem prin aceleasi stadii,  traim aceleasi senzatii si vedem lumea la fel, doar ca nu in acelasi timp sau nu la aceeasi varsta. Vor fi declansate de experiente ce difera de la cer la pamant,  dar  intensitatea va fi aceeasi. Intensitatea necesara izbucnirii unei schimbari.untitled

Traim cu totii in aceeasi gara a lumii, scotocind prin tomberonul ruginit, cate un vis pierdut.

Intr-o nota mai optimista

Put on your ” note-to-self ” list:

Cel care merita e acela care te iubeste cat de mult poate el,  chiar daca nu e cum vrei tu.

Nu renunta la cineva pentru ca nu iti promite soarele si luna. Poate pentru el,  a-ti mangaia orbrazul discret sau a te lua in brate intr-un moment oarecare,doar pentru a-ti simti mirosul,  inseamna mai mult decat orice promisiune de-a sa.

Nu te lasa prostita de cel care te alinta mereu si iti spune ce vrei sa auzi. Cand se va satura sa iti faca pe plac, nu vei mai reprezenta decat o amintire scurta si vaga,daca ai noroc.

Apreciaza-l pe cel care face ceva impotriva firii lui si stii c-o face pentru tine.Poate nu e ce vrei,cat vrei, sau poate ca nu e nici macar pe aproape de ceea ce vrei.Dar pe el te vei putea baza. Va sti ca tu esti motivul pentru care el e mai bun. Si va tine minte.

El e cel care merita.

Si tin o clipa intre palme.

E o clipa firava si agitata. E nervoasa ca nu vreau sa ii dau drumul. Se zbate ca un fluture prins intr-un borcan aburit de catre un copil nevinovat, ce il priveste cum moare.
Simt furnicaturi in degetele mele murdare si ametite. Ametite de dorinta de a atinge clipa urmatoare,dar si de a o pastra pe cea precedenta. Pentru ca in cea precedenta mereu va fi amintirea unei sperante copilaresti. A unui sentiment ce pe moment il ignori,iar mai apoi il regreti.
Ma intreb daca si voi, in momentele in care realitatea va bate la usa, tanjiti dupa iresponsabilitatea de care va puteati bucura inainte.Desigur. Oricat de puternici am fi aparent, in sinea noastra toti avem fluturi ce incercam sa ii prindem in borcane, sperand ca si acel copil nevinovat cu ochii limpezi, ca in final, nu va muri si va ramane acolo langa noi sa ii admiram frumusetea.Tarziu, caci in toata contemplatia noastra naiva, aripile fluturelui deja se zbat mai incet si deodata, el cade brusc in palma tremuranda ce acoperea gura borcanului.


Si ramanem noi, vinovatii fara vina, cu acel cadavru de clipa, careia ii pastram doar amintirea si regretul,pentru ca mai apoi , in borcanul manjit cu moarte, sa intre alta clipa; alt fluture a carui frumusete se va accentua pe masura ce bataia aripilor va incetini.

Imperceptibilitate.

photo-0026-copy

Dupa cum am promis, iata si desenul ce trebuia sa reprezinte tema Estetica Uratului[sry ca e neclara:-s]. Am deviat oarecum de la tema,ce-i drept, inversand ideea. Nu am prezentat esteticul in cadrul unor elemente inestetice, ci mai degraba am aratat cum tot uratul este mascat de frumusetea exterioara. De aici pornind ideea batranetii respinse si transfigurate,accentuand astfel superficialitatea lumii de azi. De aici, timpul pierzandu-si semnificatia si transformandu-se doar intr-un ciclu bolnavicios fara consecinte. De aici si ideea vietii noastre robotizate si manipulate de aparente, pe un fond extrem de alb sau negru.

Pentru mai multe detalii, eseul va fi completat de Lira.

« Previous entries
%d bloggers like this: