Prostitutie pentru terapie.

Brusc am realizat o chestie pe care ar fi trebuit sa o stiu de mult.  Unul din motivele principale pentru care viata mea sociala se rezuma doar la iesiri in oras superficiale, unde joc Macao si Minti, la bautul unei beri- minim-, pentru ca altfel nu ma simt destul de capabila sa impartasesc aspecte plictisitoare si deprimante din viata mea, si la simpla auditie a muzicii din localul respectiv, pentru ca efectiv nu am ce subiecte aborda ce nu ar demonstra caracterul meu infect, este ca ma plang foarte mult.Cred ca din cauza asta genul de muzica dintr-un local e foarte important pentru mine.

In orice caz, stiam ca indepartez lumea prin lamentarile mele repetate; pur si simplu, din lipsa de interactiune, simt nevoia sa impartasesc frustrarile mele de adolescent tulburat. E ca o diaree verbala. Nu e vorba ca astept confirmare, sau infirmare, cum probabil multi cred. Ci poate sper sa fie si altii in situatia mea sa nu ma mai simt atat de singura.

Din cauza asta nu am prieteni apropiati si din cauza asta ma implic atat de mult in relatii, fie ca imi place sau nu. Cand esti intr-o relatie, persoana de langa tine are un grad mai mare de obligatie sa te asculte cand ai probleme, datorita unui stadiu mai apropiat de intimitate. Cel putin asta am observat eu. Si profit de faptul asta pentru ca altfel as tine totul in mine si as claca.

Nu sunt absurda. Si pe mine ma enerveaza cand lumea se plange excesiv. Stiu ca multi sunt deranjati de atitudinea mea, mai ales cand le-o impun si lor intr-un mediu comun, dar am un “talent” sa analizez felul de a fi al omului. Observ fiecare critica a persoanelor din jurul meu in diverse situatii. Cand cineva spune ceva stupid, se impiedica sau iese in evidenta intr-un fel sau altul, eu ma uit la ceilalti, le aud remarcile rautacioase si stiu ca in momentul in care si eu voi pati respectivul lucru sau ceva asemanator, vor gandi la fel si despre mine. Motiv pentru care, ma critic singura. Ca ceilalti sa nu mai simta nevoia sa isi impartaseasca gandurile sau sa rada de mine. Merg pe principiul ca nu vor da in mine cand vad ca sunt la pamant. Cam stupid si copilaros, dar asa m-am obisnuit si deobicei merge, desi situatia e aceeasi. Tot ma simt penibil cand ma aflu intr-o ipostaza ce imi compromite demnitatea.

Am deviat. Diaree verbala.

Advertisements

1 Comment »

  1. thankyou... Said:


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: