Archive for November, 2010

Eet.

“It’s like forgetting the words to your favourite song.”

Mereu m-a fascinat versul asta. Are accente filozofice profunde. Ar fi banal sa se refere doar la o melodie favorita care se schimba de la saptamana la saptamana. Nu. Se refera la intregul nostru univers existential. Se refera la schimbare. La izbucnirea brusca si brutala a unui eveniment de importanta majora in fluxul existentei noastre. Nimic nu mai pare cunoscut si te simti in plus. In plus in orice situatie. In plus fata de propria persoana. Incepi sa pierzi continutul propriilor ganduri si sa le simti ca fiind ale altcuiva. Nu te mai recunosti.  Esti afon, dislexic si daltonist. Nimic nu mai suna cunoscut, nimic nu mai pare familiar, si te pierzi haotic printr-o mare de straini care arata la fel. Care merg la fel, vorbesc la fel, se uita la fel. Care gandesc la fel.

Ma uimeste lipsa lor de originalitate. Toti seamana unul cu altul inafara de tine. Esti diferit si marginalizat. Sau asa te simti. Ai goluri. Goluri in stomac, in vene, in creier. Nu esti tu. Orice atingere care ti se da o simti ca pentru altcineva. Cum ar putea sa te vada cineva daca nu poti sa te vezi pe tine? E logic si totodata absurd.

Ai o senzatie de greata permanenta si simti frustrare ca n-ai ce sa vindeci. Practic, n-ai nimic.

Advertisements

I’ve been better.

Ma simt aruncata printre cuvintele lui Bacovia. Umblu bezmetica prin frig si derutare incercand sa gasesc un colt de oras unde sa nu ma simt atat de crispata psihic. Dramatic, stiu.

Nu tin minte ultima data cand am avut stari contradictorii atat de intense si atat de schimbatoare.  Intr-o extrema imi doresc sa fiu nesimtita si calculata, sa nu imi pese de nimeni si nimic. Mi-ar fi mai bine. Oricui i-ar fi mai bine. Cu toate astea, extrema cealalta care m-a definit atatia ani de zile si care tipa disperata inauntrul meu sa fie bagata in seama, cea naiva, sensibila si visatoare se opune vehement. Therefore, in creierul meu au loc o serie de fenomene foarte frustrante si confuze care se schimba de la o ora la alta. E chiar inaltatoare senzatia.

Inconsecventa ma doboara. Ma gandesc prea mult la lucruri nesemnificative si imi complic existenta inutil. De fapt eu imi induc starea asta prin faptul ca pun prea mult accent pe  detalii. E un ciclu intreg de sentimente si senzatii care se invart cu o viteza alarmant de mare in capul meu.

In perioadele in care am creierul in colturi si nu reusesc sa stapanesc fluxul de ganduri ce se bat cap in cap, socializarea se face mai dificil. Simt ca mi-ar fi mai simplu sa ma izolez si sa imi vad de persoana mea. Sa ma vad prin ochii mei si nu prin ochii altcuiva. Sa nu ma uit in oglinda si sa astept aprobarea altcuiva pentru a avea o parere.Sa nu simt vina cand fac ceva doar pentru mine fara sa ma gandesc la alta persoana. Mi-e greu, insa. Nu stiu sa fiu pe picioarele mele si sa nu depind de cineva. De aici si nevoia de atentie pe care o afisez in mod excesiv. Pana si propozitiile intre ele is contradictorii. As vrea sa am o fluenta mai mare in gandire care sa ma ajute sa ma compun la loc. Evident, un esec lamentabil.

Mi se pare atat de deprimanta ideea ca nu mi-am schimbat mentalitatea prapastioasa de cand am inceput sa scriu pe blog pana acum. Posturile mele se repeta in mod abuziv. Ideile is aceleasi doar raportate la alte evenimente. Plictisitor. Limitat.  Foarte trist.

 

 

%d bloggers like this: